Cu o îngrijorare crescândă observăm că parte a mediei internaţionale şi româneşti renunţă la scopul nobil la care a fost chemată, şi anume acela de a contribui la formarea corectă a persoanelor umane. Bineînţeles, nu dorim să generalizăm pentru că adesea generalizarea pripită este dacă nu nefolositoare, chiar dăunătoare. Aşadar, vom lăsa la discreţia simţului moral al fiecăruia discernerea dintre ceea ce este “bun” d.p.d.v. moral în acţiunea celor care lucreaza în media şi ceea ce este “rău” din acelaşi p.d.v. şi în acţiunea aceloraşi persoane.
Putem, totuşi, identifica câteva pârghii de sprijin în manifestarea negativităţii morale în media:
O “umbrelă” sub care se ascund multe este chiar înclinaţia omului spre rău, acea “fovea peccati”, focar din care oricând poate izbucni un foc; ea există în fiecare dintre noi; prin conlucrare cu ea, omul poate dezvolta curiozitatea bolnavă care îl face să caute cu fervoare fără a a dori să îşi impună şi limite în curiozitatea sa şi patimile josnice care pervertesc scopul bunurilor pe care omul le posedă. Aceasta e pofta de a vedea prezentate în cel mai amănunţit mod crime, violuri, tâlhării, jafuri, oameni suferind de patologii fizice sau psihice. Ceea ce nu miră consumatorii unor astfel de “informaţii” este chiar grotescul expunerii acestora; oamenii din media, pe de o parte, pretind că ar fi “salvatori” ai binelui, infăptuitori ai dreptăţii, informatori ai “voştri dragi (tele)spectatori” prin calificarea celor expuse drept “de neacceptat”, “groaznice”, “de neimaginat”. Pe de altă parte, oferă fie imagini clare, fie învăluite de un văl care nici pe departe nu are rolul de a împiedica “accesul” la obiectul curiozităţii, ci de a o stârni şi mai mult pe aceasta din urmă şi de a păcăli conştiinţa morală pe care o avem fiecare dintre noi. Oare de ce ne mai mirăm că ele sunt recurente atât timp cât omul are o nebănuită capacitate de a imita?
Ce se ascunde, de fapt, în spatele acestor vorbe goale? E o strategie demonică atât în sensul denotativ, cât şi în cel conotativ al cuvântului. E ceea ce ar trebui să simţim încă de departe ca fiind moralmente inacceptabil şi să ne provoace repulsie. Dacă am vedea otravă cu aspect de miere oare am mânca-o? Sigur că am mânca-o după cum ne hrănim cu imaginile despre care am vorbit mai sus.
Care este izvorul acestei atitudini pe care o parte a media o are faţă de obiectul muncii ei? Nu putem să neglijăm profitul, banul care aici este “ochiul dracului” şi care calcă în picioare demnitatea aproapelui cu pseudoargumente precum “Dăm ce se cere”. Mai este o anumită dorinţă de “a face părtaş” pe celălalt la mizeria personală cu o generozitate pe care nu ar egala-o la aceleaşi persoane nici o faptă bună.
Trebuie, deci, să ne punem întrebarea gravă: “Cum folosim noi instrumentul media care se concretizează într-un obiect: televizor, ziar, radio sau calculator?” atât timp cât unii din cei care îl folosesc ca administratori nu ţin cont de considerentele eticii comunicării. O să primim noi tot ceea ce se “dă”?
Articolul apare în Revista Identitate pe
http://cluj.astru.ro/
